1. Dacă nu te-ai aflat în comă în ultima săptămână, păi probabil că ai observat ploaia de curcubeie de pe Facebook. Și pentru că ești de naționalitată moldovenească, era imposibil să ratezi toate certurile aprinse despre gay, Europa, America, drepturile omului și frica de a fi futut în cur. Despre ultima nu s-a vorbit, dar vă asigur, era primul gând în mintea multor moldoveni care tapau cu spumele la gură fiecare post apărut pe Facebook ce avea vreo tangență cu tematica homosexualității.

    Pentru început, ar trebui să clarificăm câteva lucruri pe care mulți moldoveni nu le-au înțeles și ar fi păcat să moară proști. Că deh, așa sunt ei, proști proști, dar din păcate, ne afectează și pe noi prostia lor, pentru trebuie să le suportăm afurisita existență. În primul rând, toată ideea campaniei de pe Facebook numită „Celebrate pride” era să răspândească știrea că în Statele Unite, Curtea Supremă de Justiție a decis că persoanele de același gen se pot căsători, indiferent de statul în care trăiesc. Deci, în principiu, noutatea asta nu afectează absolut niciun moldovean ce trăiește în afara Statelor Unite și nu este gay. Da, este nevoie de precizarea asta, pentru că, așa cum am mai menționat, moldoveanul are o frică genetică: frica de a fi futut în cur, în orice clipă, în orice împrejurare.

    Niciodată nu am înțeles stereotipul ăsta cretin, menționat și de idiotul din clipulețul de mai sus, că în toate țările civilizate bărbații se fut în cur la fiecare colț de stradă, ba mai mult, când au ei chef, mai prind și copii pe stradă și îi fut și pe ăia în cur până devin copilașii gay, ca la rândul lor să fută mai departe în cur alți copilași. Eu trăiesc de ani buni prin Uniunea Europeană și mulți membri ai echipei Muligambia trăiesc aici. Dacă să adunăm anii de trai, ajungem pe la 40 ani comuni. Deci în ăștia 40 de ani comuni trăiți în UE încă n-am văzut niciodată, niciunul dintre noi, bărbați ce se fut în cur în mijlocul străzii. Ba mai mult de atât, nu cred că am văzut vreodată homosexuali sau lesbiene sărutându-se în public ca nehaliții cum o facem noi, ăștia „normali” la cap. Nu înțeleg unde am greșit. Vreau cu disperare să fiu futut în cur în public, așa cum pretind moldovenii că e întâmplă, dar nu-mi iese. La naiba, chiar așa de „normală” este Europa asta?

    Al treilea punct pe care vreau să-l menționez este obsesia unor moldoveni, în special a celor ce vorbesc rusa ca limbă natală, de a asocia orice susținere a drepturilor comunității gay cu paradele gay. Problema e că idioții ăștia sunt spălați pe creieri de televiziunea rusească, acolo unde fututul în cur la colț de stradă este a doua frică națională, prima fiind paradele gay în care vei fi prins și futut în cur. Ceea ce mulți cretini nu înțeleg este că drepturile persoanelor gay și paradele gay nu au absolut nimic una cu alta. Există persoane gay care, la fel ca și alte persoane ce nu sunt gay, sunt dezgustate de paradele homosexualilor. Da, există. Îi vezi la televizor foarte des, comentând negativ desfășurarea acelor parade. Din păcate, vocea lor nu poate fi auzită deoarece este acoperită de strigătele oamenilor ce sunt futuți în cur. Paradele gay au obiceiul prost de atrage atenția idioților plictisiți de viață. Știți la câte parade gay am fost eu? La nici una. Știți la câte am atras atenția când se desfășurau în Berlin sau Bruxelles sau Antwerpen pe când eu vizitam acele orașe? La niciuna. Știți de ce? Pentru că nu sunt gay în pizda mă-ții de cretini. Dacă nu ești gay, ignoră paradele gay. E atât de simplu. Știi de ce e simplu? Pentru că parada nu va trece niciodată pe la tine prin apartament. Singurul motiv să te agiți la auzul că se va desfășura undeva în apropierea ta o paradă gay este dacă vrei să fii futut în cur.

    Ultimul subiect pe care mi-aș dori să-l abordez este ipocrizia unor căcați de oameni. Ați văzut poza aia cu un negru și o albă ce țineau postere gen „Mamă, tată, copii, așa ar trebui să fie o familie”? A fost răspândită pe Facebook mai ceva ca Biblia în Evul Mediu. Gen, vai, ce mesaj inspirațional, căca-m-aș pe fața lor. Era imposibil de ratat, în cazul în care nu erai prea ocupat să fii futut în cur. Păi iată, vă imaginați ipocrizia ce predomină acea imagine? Un bărbat negru și o femeie albă, un cuplu ce acum 70 de ani a fi fost ilegal, o nimica toată având în vedere mii de ani de civilizație, au o părere legată de drepturile altor oameni ce se iubesc și-și doresc o familie. Gen, doi bărbați nu pot crește un copil sănătos la cap. Sau două femei nu pot iubi și educa o familie de copii. Fără a-i fute în cur, desigur. Păi am o veste proastă: științific vorbind, un copil poate fi crescut și de o maimuță. Și la câți orfani există pe lumea asta, trebuie să fii o adevărată jigodie de om să refuzi unui copil și unei perechi de adulți bucuria de a avea o familie .

    De obicei prefer să termin meditațiile cu celebrul mesaj „V-am pupat!” dar astăzi n-am chef. Nu fiți cretini. V-am futut în cur!