1. 1. Maimuțele care vorbesc la telefon în transport public

    Nu există nimic pe lumea asta mai oribil decât maimuțele care behăie în gura mare la telefon în transport public. Dacă apelul nu este o chestiune de viață și moarte (ești medic de meserie, etc) atunci nu ai absolut niciun motiv să răspunzi de fiecare dată când îți răsună Miley Cyrus din buzunar cu o conversație de 15-20 de minute despre cum Lenuța a fost la saună cu Costel și să vezi ce flori i-a adus, probabil i-a supt-o pe masa de biliard. Toți cei care o fac sunt o infecție a societății. Din fericire pentru voi, eu am soluția. Am început s-o practic acum un an și de fiecare dată reacția este alta. Dacă veți urma pașii vă asigur că persoana nu doar că nu va mai discuta niciodată la telefon în transport, dar probabil va regreta ziua în care a cumpărat iPhone-ul.

    Cel mai recent caz mi s-a întâmplat ieri. Practic e simplu, după ce bovina a terminat conversația enervantă pe care a auzit-o jumătate de autobuz, aștepți în jur de 30 de secunde, apoi scoți telefonul din buzunar, îl duci la ureche, și pronunți tare și răspicat următorul discurs:

    - Alo...da, salut...nu, nu pot vorbi la moment, sunt în transport public și în jurul meu se află oameni pe care îi doare în pulă de viața mea și nu vreau să-i deranjez în gura mare pentru că nu sunt un cretin needucat crescut în peșteră. Te sun imediat cum ies. Da. Ok, te pup, pa.

    Am făcut-o deja de vreo 10-12 ori. De obicei reacția este de șoc, primele 10-15 secunde, apoi după ce își vor da toți seama ce s-a întâmplat, persoana în cauză sau va roși ca un cur de babuin sau va părăsi imediat transportul indiferent de stație. Am avut o fată care a început să plângă pe când cobora în hohotele celorlalți călători. Am avut un bătrânel care a început să mă aplaude și a ținut morțiș să-mi strângă mâna. Cu mâna aia m-am masturbat în seara aia. A fost minunat.

    2. Papagalii care nu au o părere proprie și se lasă prostiți de alți papagali

    Sunt sigur că aveți un prieten din ăsta. Sunt peste tot și sunt oribili. Sunt toți ăștia care își schimbă părerea de fiecare dată când compoziția bășinii care le trece pe la nas variază în aromă. Sunt toți ăștia care orbește urlă ba „Eu grăiesc moldovenește, Moldova fpereod” ba „Basarabia Pământ Românesc” ba „Chirtoacă pidr loh” ba „Muie comuniștii” ba etc. fără absolut o urmă de gândire. Sunt genul de oligofreni care fac ceva doar să fie la modă, nu pentru a extrage un util sau un plăcut, fără a-și hrăni o poftă intelectuală sau a-și satisface o nevoie fizică.

    Creaturile unicelulare în cauză nu au absolut niciun habar ce reprezintă mișcarea la care au aderat și o urmăresc orbește, nu sunt capabili să explice atât scopul cât și agenda acelei mișcări și sunt pur și simple niște vaci care urmăresc un clopoțel fără absolut nicio gândire propriu și fără a contesta o decizie venită din capul turmei. Dacă ești una dintre aceste creaturi, acum vei face spume la gură deoarece vei considera că am atacat mișcarea iar mintea to confuză nu poate percepe diferența. Nu, nu am nimic cu mișcarea în cauză, fiecare are dreptul de a se revolta și de a avea o voce. Este chiar admirabil că avem așa ceva într-o țară în care oamenii dispar la stânga și la dreapta. Acum vorbesc exclusiv despre oile care nu gândesc, oile din cauza căror Republica Moldova se află în situația de față și nu va ieși niciodată din diferite crize politice, sociale, culturale.

    Am un prieten care în decurs de 4 ani a trecut printr-o transformare uluitoare de la rapper, la gop, la „Trăiască Moldova independentă, rumânî poșli nahui” la „Pohui” la pseudofilozof la „Basarabia Pământ Românesc” fiind de fiecare dată influențat de anumiți amici ce activează în acele sfere. În timpul perioadei ne-am întâlnit aleatoriu de câteva ori, și nu am rezistat niciodată mai mult de 15 minute ascultându-l. Cum ar spune un specialist IT, input-ul său pentru societatea noastră tinde spre zero.

    Într-o țară precum Moldova nimic nu este mai prețios decât Adevărul. Oamenii și-au dat viața ca tu să poți să-l cunoști, să fii liber să ajungi la el. Nu uita asta.

    3. Kei kare înkă skriu ku k în lok de k

    Este incredibil ca în nasul anului 2013, aproape flegma anului 2014, să mai existe oameni care utilizează litera „k” pe post de cheie Sol în limbaj internaut. Nu există absolut nicio explicație de ce oamenii continuă să utilizeze această metodă de a scrie în afară de lupta încăpățânată a creierului împotriva evoluției.

    Am ajuns într-un an în care internetul a devenit aproape la fel de important ca apa potabilă pentru supraviețuire, într-o perioadă informațională în care cantitatea de text scris din fața ochilor tăi întrece orice limită. Toate cărțile, articolele, știrile sunt la dispoziția ta, sub ochii tăi. Cum pizda mătii să nu scapi de „k” când fiecare cuvințel este menit să te dreseze în a scrie corect, a gândi coerent, a deduce și a analiza?

    Ca să fii consider om, utilizarea diacriticelor nu este obligatorie. Încă. Dar urmează a fi. Iar incapacitatea de a elimina „k-ul” din uzul zilnic este deja impardonabilă. Dacă aveți asemenea persoane printre prieteni, vă implor, o mică observație din partea voastră nu ar strica. Dacă vă rușinați, trimiteți-mi linkul spre profil, o să le țin eu morală.

    4. Omidele care nu citesc nimic în afară de statusuri Facebook

    Categoria asta de „oameni” probabil are aceeași componență ca și categoria a 3-a. Probabil și a 2-a categorie se va regăsi aici. Nu există nicio scuză pentru acești oameni, sunt niște căcați leneși fără impuls de creatură inteligentă. Cititul este minunat, mai ales când ai timp să o faci. Nu toți îl avem, desigur, dar o carte bună își va găsi furișul în mediul tău zilnic. Dar nu mă refer doar la cărți. Aici mă refer la orice: articole, știri, informație, cărți, wikipedia, etc. Avem acces la informație 24/7 și atât de multe nu cunoaștem încât simpla existență și irosirea resurselor doar ca să verifici Facebook-ul o dată la 10 minute este o insultă umanității.

    Nu poți în 2013 să te uiți în ochii mei și să-mi dai o singură scuză capabilă de a-mi opri pula din impulsul de a te plesni peste obrazul tău de necărturar. Ești un căcat leneș, trezește-te la realitate. Problema cu oamenii ăștia, dacă îi poți numi așa, este că sunt incredibil de ușor de manipulat deoarece lipsa de informație denotă o slăbiciune de a distinge realitate și informație veridică de falsuri sau informație manipulată. Un exemplu trist dar adevărat este generația ce crește acum în Moldova între vârstele de 12-16 ani. Fără a generaliza, desigur. Nu vrem să ofensăm curvele care au împlinit ieri 17. Deci, să revenim la exemplu:

    Acum câteva zile se anunțase pe diferite site-uri de știri din România că Guvernul țării vecine consideră opțiunea de a întocmi un proiect ce ar predispune crearea unor școli de vară, ca toți copiii să nu hoinărească 3 luni pe străzi internet în căutare de video porno cu cai. E o idee bună, cred eu. În Europa e demult implementat un model în care ai mai multe vacanțe în timpul anului în care te poți odihni, dar vara ai doar 5-7 săptămâni, destul pentru o vacanță cu părinții la mare, sau prietenii sau să cauți porno cu cai. Dacă ai fi o persoană inteligentă, ai citi știrea, ți-ai crea o opinie și ai trece mai departe la viața ta de zi cu zi. Dacă ai fi un elev de 14 ani din Prometeu, ai copia pe Facebook bucata despre micșorarea vacanței, ai adăuga părerea ta incredibil de importantă despre Maia Sandu și tot Ministerul Educației și ai republica „știrea” ca status. Dacă ai fi un alt elev din Moldova la fel de inteligent, ai lăsa un comentariu ce ar conține următoarele „bleadi suka suceara nahui so ushid nahui” și ai reposta în continuare știrea. Problema? În decurs de 4 ore jumătate din cretinii din Moldova au postat, comentat, like-uit o aberația despre faptul că Maia Sandu va scurta vacanța de vară de la 3 luni la o lună pe când sursa, SURSA, acestei informații era o știre din România despre posibila întocmire a unei asemenea legi. Partea ironică? Idiotul care postase statusul inițial a precizat sursa în comentarii și nimeni nu s-a încordat să dea click și să pună creierul în mișcare; Hule, pațanu n-a să fută capu', nu? Pentru ce să mai kitesq și eu ke skrie pe sait akolo? E grele kititul.

    5. Pseudointelectuale care dau sfaturi

    Specia asta e cea mai oribilă. Este formată. în mare parte dar nu în exlusivitate. din fetițe de 15-17 ani care au profil pe ask.fm (blog nu mai e la modă, era prin 2011) sau peste 500 de prieteni pe Facebook ce o pupă în fund la fiecare mișcare. Specia asta de omidă va acorda sfaturi despre viață, iubire, familie, succese și durere la stânga și la dreapta.

    Dacă ai orice întrebare în viața, vei găsi un răspuns în căpuțul lor crescut pe Chupa-Chups și Farmville care la 14 ani umbla la Faraon să fie scărpinată cu degețelul pe sub fustiță în colțul încăperii sau pe sub mese. Acum au mai crescut, probabil au minim o relație serioasă (a făcut cunoștință cu mama) eșuată din care au ieșit cu mai multe sechele în creier decât reputația de politician onest a lui Plahotniuc. Această vastă experiență în viață le oferă maxima convingere că fiecare cuvințel pe care îl rostește denotă maturitate.

    Pseudointelectualele au citit și recitit Coelho. Doar Coelho. Îl adoră. Ar fi gata să mestece de pe asfalt fiecare flegmă verde și vârtoasă pe care Paulo o exercită din fundul gâtului. Coelho le-a învățat să trăiască și ele se simt datoare acestui Univers să transmită mai departe toate înțelesurile ascunse pe care mintea ei pricopsită le-a iscusit. Problema pseudointelectualelor este că acestea sunt multe și răsar la fiecare colț de pulă, fiecare zi devenind astfel o zbatere cu năbădăi de a convinge mulțimea asupra faptului că ea încă este capabilă să exercite o anumită influență cu un fir de idei.


  2. Interviu cu Maniak pe Yupi.md Octombrie 2013

    sâmbătă, 26 octombrie 2013

    Mulți îl urăsc, mulți îl iubesc, dar toți îl respectă. Este vorba despre cel mai controversat personaj al spațiului virtual moldovenesc – Maniak, administratorul și autorul blogului Muligambia.com
    Deși după 5 ani de activitate identitatea acestuia rămâne necunoscută, Yupi.md a reușit să-i „rupă” niște confesiuni acestuia, în cadrul unui interviu exclusiv:
    -Nume?
    -Mocanu
    -Prenume?
    -Anton
    -Sex?
    -Regulat
    -Vârsta?
    -20
    -Naționalitate?
    -Română, de curând
    -Țara de reședință
    -România, de curând
    -Studii?
    -Economie și drept comercial
    -Religie?
    -Agnostic
    -Stare civilă?
    -Liberă la mare
    -Virtutea cea mai mare?
    -Nu trec pe roșu. Niciodată.
    -Complexul cel mai mare?
    -Nu accept să fiu locul doi.
    -Fobia cea mai mare?
    -Am două mari și bune: Insectele și accidentele rutiere
    -Visul cel mai mare?
    -Să pot vizita Republica Moldova fără să fiu ridicat de la vamă de procuratură.
    -Eșecul cel mai mare?
    -Pierderea controlului asupra direcției Muligambiei. În mod repetat.
    -Mâncarea preferată?
    -ChilliCheeseburger de la Burger King
    -MGB – obligațiune sau plăcere?
    -A început ca o plăcere, acum nu mai știu ce este.
    -Comentariile de pe MGB – înjosire sau critică constructivă ?
    -Niciodată nu s-a urmărit înjosirea persoanelor. E doar o palmă, o trezire la realitate.
    -Dacă MGB ar fi un proiect comercial, ce salariu ar trebui să aibă un autor care face munca ta ?
    -Probabil aș achita în funcție de articole. Aș împărți frățește toți banii care sunt câștigați.
    -Maniak – personaj virtual, idol, persoană non grata?
    -Un nimeni celebru.
    -Te-ai folosit vreodată de statutul de admin MGB pentru a obține ceva?
    -Sex și parolă de la wi-fi.
    -Mama știe de rolul tău în proiectul MGB ? Dacă ar ști – ce ar zice ? Ai putea să-i prezinți acest site ?
    -Toată familia știe deja. E greu să ții un asemenea secret mult timp, mai ales când ai de oferit multe explicații de ce nu-i poți vizita de sărbători. Unii membri ai familiei sunt fani, alții s-au plictisit deja de conceptul ăsta. Ei consideră că prostia nu poate fi anihilată în Moldova. Eu încă mai sper.
    -Cum ai reacționa dacă ai fi în pielea celor care apar pe site ?
    -Dacă sincer, nu aș face spume la gură. Probabil primul lucru care l-aș face ar fi să citesc comentariile să văd de ce am ajuns. Apoi aș șterge fotografiile în cauză și aș ruga administrația să elimine postul deoarece mi-am învățat lecția.
    -Unele „vedete” ale site`ului te roagă frumos să le scoți pozele. Insistențele acestor persoane te fac să te simți superior și puternic ? Ce sentimente îți stârnesc rugămințile lor ?
    -Se întâmplă rar să fiu rugat frumos să șterg postul cu pricina. De obicei „victimele” mi se adresează într-un mod vulgar, ironic și superior, de parcă ei mi-ar face o favoare dacă șterg postul de pe site. Cele care nu o fac în felul acesta sunt răsplătite cu un „Pozele șterse. O zi bună în continuare. Pa, pa.
    -Cât va mai dura acest proiect ?
    -Habar n-am. Aș vrea să spun că nu depinde de mine, dar știm cu toții că depinde de mine. Cel mai tare mi-aș dori să găsesc resursele necesare să-l pot transforma într-o comunitate, unde fiecare vizitator ar putea posta material iar pe pagina principală să apară doar cele mai bune articole. Cu premii, cu ceva distractiv. Dar din păcate nu am susținerea financiară și nici vreo idee cum naiba aș putea obține asta.
    -Putem vorbi despre un timp când vei fi prea matur pentru un astfel de site și public ?
    -Nu cred că ține de maturitate. Maturitatea doar îmi oferă un alt punct de vedere când critic unele imagini. De exemplu nu mă mai uit la toate copilele de 15 ani ce se dezbracă ca la niște „tipe bune” cum o făceam la 16 ani. Acum le privesc ca pe niște surori mai mici, aproape fiice și comentariile devin mult mai drastice.
    -Ai fani ? Și-au manifestat cumva admirația ? Dacă da, care a fost cel mai impresionant gest ?
    -Nu cred că am fani. Fanatismul presupune anumite acțiuni. Presupune o anumită gândire, presupune o identitate comună, un scop, o viziune. Din miile de vizitatori, nu cred că mai mult de 10 ar ridica un deget la rugămintea mea. Unii vizitatori își manifestă admirația prin mesaje sau e-mailuri de încurajare. Înseamnă mult pentru mine. Cel mai impresionant gest? Nu-mi vine nimic în minte. Trist, știu.
    -Cum arată țara Muligambia, desinația finală a prostiei ? În ce țară europeană un proiect cu aceeași idee s-ar bucura de succes ? De ce ?
    -În multe țări europene există site-uri precum Muligambia și cam toate se bucură atât de succes cât și de susținere comercială din partea comunității. Numai la noi fiecare e pe cont propriu. Ne mâncăm între noi, că așa sunt moldovenii. Țara Muligambia este oribilă. N-aș trăi în ea.
    -Unde și cum te vezi peste 5 ani ?
    -Peste 5 ani mă văd prin Statele Unite, Marea Britanie sau Canada. Mă văd fericit, dar nu tare. Așa, pe un 7. Aș vrea să mă întorc acasă dar probabil că nu o voi mai face niciodată. Aștept să revină la conducere comuniștii, poate următorul val de procurori vor cere mai puțină mită pentru închiderea unui dosar bazat pe nimic.
    -Consideri că anii petrecuți pe paginile MGB te-au plafonat ca și personalitate, împiedicându-te să vezi/faci ceva mai bun ?
    -Muligambia m-a schimbat, asta o pot spune la sigur. A adus mulți oameni în viața mea care acum înseamnă mult pentru mine și părerea cărora am învățat s-o admir. Cred că fără existența Muligambiei n-aș fi atins unele lucruri și n-aș fi participat la unele proiecte la care am avut prilejul s-o fac.
    -Cum se face că deși proprietarii site`ului s-au schimbat de câteva ori, tu ai rămas mereu admin, indiferent de persoana care a deținut acest site ?
    -Cum se face că dacă schimbi vopseaua de pe mașină sau scaunele, motorul rămâne același?
    -Care este dorința ta sinceră legată de moldoveni ?
    -Să-și iubească țara.